Momentan, aproximativ 70% – 80% dintre programele personalizate pe care le organizăm pentru companii se desfășoară față în față, iar în programele Academiei de Management Exec-Edu
cele ale Transgaz (TGN) și Transelectrica (TEL) alături de titlurile BRD sunt pariurile pentru anul 2015 ale directorului de investiții de la societatea de administrare OTP Asset Management
Iulius Management Center, companie specializată în dezvoltarea proiectelor mixte de real estate, controlată de omul de afaceri Iulian Dascălu, a dat astazi startul oficial al lucrărilor
creștere pentru companiile care activează în domeniu, este de părere Vasile Aniculăesei, manager de teritoriu al companiei americane Veritas care furnizează soluții software de management
Swiss Capital Asset Management, societate de administrare a investițiilor controlată de brokerul Swiss Capital, a cumpărat pe 5 iulie un pachet de 1,99 milioane acțiuni la producătorul
Soros Fund Management, vehiculul de investiții al miliardarului George Soros, și-a redus în ultimul trimestru din 2014 activele deținute pe piața americană și a reinvestit peste două
va crea probabil volatilitate doar pe termen scurt deoarece impactul votului a fost analizat deja de piețe, spune Dagfin Norum, strateg la fondul de investiții Storebrand Asset Management
cărămizi Cemacon Cluj (CEON) să plătească 300.000 de euro (1,35 mil. lei) onorariu de succes și 17.000 de lei cheltuieli de judecată către compania de consultanță Vizental Money Management