Pe parcursul celor 13 ani de activitate în real estate, el a fost implicat în numeroase procese de relocare, atât pentru companiii multinaționale, cât și locale, tranzacționând peste
contribuim în sprijinul segmentului antreprenorial prin modul în care contribuim la eficientizarea proceselor, structurilor, a costurilor, în gestionarea riscurilor și conformării, în procese
Viitorul muncii nu mai poate fi construit doar pe procese și indicatori de performanță, ci pe modul în care oamenii trăiesc experiența profesională, au fost câteva dintre concluziile
se realizează printr-o conectare API securizată, care permite acces instant la un catalog variat de carduri cadou, disponibile în format digital, fără timpi de așteptare și fără procese
fundal), advanced power saving (dezactivează modul de pornire automat al unor anumite aplicații) sau peer-wakeup power saver (închide toate aplicațiile care au fost activate de alte procese
Robotics Process Automation (RPA) este una dintre tehnologiile viitorului, deja adoptată de mari companii internaționale, precum Generali, AON, J.P.Morgan, Barclays, Vodafone, SAP,
București lucrează peste 70.000 de angajați în centre de servicii, peste jumătate din numărul total de angajați din această industrie, de unde companiile livrează servicii de business process