Acesta e motivul pentru care, în România, bunurile realizate în această țară erau supranumite „chinezării“, un termen peiorativ menit să sugereze că sunt ieftine și nu de foarte bună
România este dispusă să plătească Statele Unite pentru a menține și chiar a crește numărul militarilor americani staționați pe teritoriul țării, după ce administrația Donald Trump a
Compania își reiterează estimările optimiste surprinse în raportul la T1 și își actualizează în sus prognozele privind veniturile operaționale non-GAAP Pe 24 iunie, boardul de directori
„În urma tranzacției, compania își va extinde portofoliul cu clienți noi, predominant din Statele Unite (New York și Washington DC) și va integra în echipa sa 40 de noi angajați și
Stocul investițiilor străine directe (ISD) în România a ajuns la 118 mld. euro în aprilie 2024, după ce, de la începutul anului, investitorii străini au adus în România 3,2 mld. euro
Rata șomajului ajuns la 5,4% în luna mai a acestui an, în creștere cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna aprilie 2024 și în scădere cu 0,1 puncte procentuale față
„Prima dată am plecat din țară în 2001, în Dubai, fiind la acea vreme unul dintre primii expați români“, povestea anterior Andrei Hareț într-un interviu ZF.