Vista Bank și Vista Leasing au acordat unui joint venture al Solek și Wood&Co. un credit sindicalizat de 20,5 mil. euro pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic de 42 MWp în Mehedinți
Patria Bank (simbol bursier PBK) a încheiat primele nouă luni din an cu un profit net de 27,4 milioane de lei, în urcare cu 82% prin comparație cu aceeași perioadă din 2023, conform
CEC Bank, a treia cea mai mare bancă după active, susține că a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni în valoare de 300 mil. euro printr-o nouă emisiune de titluri eligibile
Autoritatea pentru Supraveghere Financiară a aprobat achiziția OTP Asset Management România de către Banca Transilvania și BT Asset Management, în urma fuziunii prin absorbiție a OPT Bank
Veniturile ING Bank România au ajuns în anul 2024 la valoarea de 3,8 miliarde de lei, în creștere cu 13% față de nivelul din 2023, iar valoarea activelor totale ale băncii a crescut
ales că România are o inflație în continuare mare, chiar cea mai mare din Europa, iar sursa inflației nu este de natură monetară, a spus Ionuț Dumitru, economist-șef al Raiffeisen Bank
Indicatorii lunari care acoperă 75% din economie semnalează o revenire ușoară a economiei în trimestrul al doilea, se arată într-un raport al analiștilor financiari de la Libra Internet Bank
CEC Bank a fost selectată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului ca instituție de credit parteneră pentru derularea Programului Start-Up Nation România – ediția 2024
, indiferent de turbulențele pieței consideră Mihail Ion, vicepreședinte, Divizia Piețe de Capital, Servicii Bancare de Investiții și Planificare Financiară Personală, Raiffeisen Bank
Raiffeisen Bank a încheiat primul trimestru din 2025 cu un profit net de 418 milioane lei, în creștere cu 7% față de perioada similară a anului trecut, și active totale de 84,8 miliarde