„Acordăm o zi liberă angajaților care s-au vaccinat împotriva Covid-19, chiar și retroactiv“ – cam așa sună mesajul transmis de o companie de pe plan local cu câteva sute de angajați
Datele publicate pe European Energy Exchange (EEX) privind tranzacțiile la termen cu emisiile de CO2 arată că pentru primul trimestru de anul viitor achizițiile se fac la un preț de
Ileana Damian a preluat, începând cu data de 13 octombrie 2021, poziția de chief operations officer (COO) în cadrul companiei de asigurări Generali, alăturându-se în același timp directoratului
Companiile mici și mijlocii din România cu activități în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte -cod CAEN 1413- au în total un număr de 31.500 de angajați, arată datele transmise la
Evoluția inflației în trimestrele următoare va accelera, pe fondul disipării impactului noului Cod fiscal, excesului de cerere agregată și a reintroducerii accizei suplimentare la carburanți
Mai bine de 1.500 de firme cu cod CAEN – Activitățiale holdingurilor au fost înființate până acum, iar dintre acestea 135 au fost înmatriculate în primele șase luni din 2024, arată
Mai multe grafice și tabele din domeniul IMM Mai multe grafice și tabele din domeniul Auto&Transporturi Materialul a apărut în ediția din 14 iunie 2021 a Ziarului Financiar.
WikiZF: Profilul companiei RCS&RDS
Cei doi manageri ar fi în discuții pentru a îl atrage în proiect și pe un alt om din fosta echipă a New Com – Răzvan Brezeanu, care a