Compania austriacă de investiții în imobiliare Immofinanz a vândut două terenuri care erau administrate de Adama, compania rezidențială din grup, catre Speedweel Real Estate Development
Grupul este prezent pe piața locală din anii ’90 și a mai deținut și proiectele Mercury Logistic Park, Domnești Business Park, Otopeni Airport Business Park și Innovations Park, pe
Grupul Alexandrion a lansat joi seară The Iconic Estate, compania care reunește afacerea cu vinuri, dezvoltată în ultimii ani organic dar și prin achiziții.
Adrian Cazan s-a alăturat echipei Clifford Chance Badea pe poziția de Senior Associate în practica de M&A și Real Estate coordonată de Nadia Badea, care este unul dintre parteneri.
Garanti BBVA a acordat companiei Prompt Real Estate Solution un credit de investiții de 5,9 mil. euro pentru a susține dezvoltarea aquaparkului Amazonia, care va deveni cel mai mare
Clifford Chance Badea, biroul local al firmei de avocatură globale Clifford Chance, anunță recrutarea lui Bogdan Crețeanu în poziția de Senior Associate în practica M&A și Real Estate