Tekuni oferă un program de mentorat structurat în opt module, prin care studenții învață totul, de la alegerea unui cofondator pentru un start-up până la a face un exit.
În 2012, Huawei Technologies SRL a raportat la Registrul Comerțului o cifră de afaceri netă de 94 mil. euro, în creștere cu aproximativ 13% față de 2011 și de cinci ori mai mult decât
Aceeași măsură preventivă a fost dispusă în cazul administratorul public al județului, Radu Ispas, și al lui Gabriel Bâgiu, administrator al SC Ramb Sistem SRL.
continuă în toate țările UE, iar sectorul construcțiilor înaintează greu, va exista presiune pe vânzări și anul acesta“, a spus John Oikonomou, operations manager al Neoset Mobilier SRL
♦ Grupul Jidvei, unul dintre cei mai mari jucători din producția și vânzarea de vin din România, operează businessul prin mai multe companii, cea mai mare fiind Jidvei SRL Filiala
precizau că „spațiile concesionate pentru alimentație publică și travel retail fac obiectul a două contracte de asociere în participațiune perfectate în anul 2010, cu Dnata Catering SRL
IPURL, ALC B378 43309 LLC, Blue Air Technic SRL, Air Claim SA (controlată de mai mulți antreprenori locali), Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj R.