accent mai mare decât cei din Europa Centrală și de Est pe raportul calitate-preț atunci când decid ce produse sau servicii să cumpere din categoria sănătate și wellness, valoarea percepută
► În lumea corporatistă apare burn-out-ul, supraîncărcarea omului reală sau percepută.
► Problemele oamenilor din diaspora sunt oarecum similare cu cele de aici.
Din perspectiva creșterii costului de finanțare, CEO-ul Patria Bank a spus că toată această creștere a costului de finanțare și implicit restrângerea la nivelul clienților va fi percepută
Unul dintre motivele invocate de comercianți este nivelul ridicat al comisioanelor percepute de bănci și de organizațiile de plată pentru acceptarea tranzacțiilor cu cardurile.
La nivel descriptiv, pe harta organizațiilor, optimizarea capitalului uman este din ce în ce mai mult centrată pe un concept intrat relativ recent în limbajul de business: coaching.
El spune că pe parcursul primului semestru banca și-a schimbat structura comercială și a implementat un concept organizațional bazat pe existența a trei directori regionali care coordonează
Iar acesta este cel mai bun lucru care se poate întâmpla ca urmare a implementării App Ops, pentru că astfel va fi aplicat conceptul de protecție a intimității datelor prin felul în
Unitatea a fost realizată pe baza unui concept american, adică este administrată de o fundație, funcționează ca o unitate privată, dar tot ce se încasează rămâne în institut, pentru
Anul trecut, World Class a deschis opt noi centre de fitness, dintre care șase sunt World Class, iar două sunt deschise sub brandul W, care reprezintă un concept de centru de fitness