, suma necesară pentru reconversia fiecărui hectar de viță-de-vie, continuă cu ridicarea cramei care ajunge la câteva milioane de euro, urmează cheltuielile operaționale, iar în final
Radiografia șantierelor de autostrăzi din România la final de octombrie arată că cea mai mare parte a tronsoanelor aflate în construcție pe plan local au stadii fizice de execuție de
al comerțului „întârzie“ în a se simți la fel de puternice și pentru companiile de transport și logistică, cele care mișcă efectiv marfa de la producător spre retailer și în final
Angajatorii din străinătate caută și pe final de an candidați pentru joburi sezoniere, numărul locurilor de muncă disponibile în domenii precum turismul crescând cu 16% până la începutul
se vor putea comanda produse de la magazine tradiționale, livrarea făcându-se într-un timp scurt (de la câteva minute la câteva ore), fără costuri suplimentare pentru utilizatorul final
trecut pe plus la cifra de afaceri, cu o creștere de 1% față de anul precedent, fiind ajutat de exporturi și de promoții, care au compensat scăderea de 6% a volumelor de Coca-Cola, Fanta
La final de 2022, când investitorii instituționali își rearanjează portofoliile și cei din mediul de retail își analizează performanța anuală, piața își îndreaptă atenția către următorul
antreprenori, a luat naștere la începutul lui 2021 și după prima lună de funcționare antreprenoarea spune că a avut vânzări de circa 10.000 de lei pe săptămână, deci, o cifră de afaceri la final
Colina Farms, o fermă de legume ecologice cultivate în spații protejate (solarii) din județul Cluj, care comercializează producția exclusiv către clientul final, se va extinde în sistem
2022, Horia Braun, CEO al Erste Asset Management – cel mai mare administrator de fonduri mutuale din România, a discutat despre situația la zi a administratorului, dar și pentru final