FT: Bratislava și Milano sunt favorite să găzduiască Agenția Europeană a Medicamentului
Decizia finală privind găzduirea AEM este așteptată la 20 noiembrie, în urma unui vot secret.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Decizia finală privind găzduirea AEM este așteptată la 20 noiembrie, în urma unui vot secret.
Pe lângă nostalgie, există și o parte de regret, deoarece am investit eforturi, timp, bani, nu doar din resurse proprii, ci și din resursele echipei, într-un drum în care cei care ne-au
Acesta a avertizat însă că dacă va fi observat orice regres sau suspendare a reformelor, continuarea finanțării va deveni dificilă.
nominalizarea la președinția partidului Bernie Sanders, au scris o scrisoare în care își exprimau rezervele față de BII, care „este văzută pe scară largă ca o armă a serviciului secret
Am analizat cu atenție poziția și perspectivele companiei în mod individual și am luat cea mai bună decizie în acel moment în interesul fondului și al acționarilor săi și nu regret
Putin a declarat că a semnat un decret de mobilizare parțială începând de miercuri, spunând că apără teritoriile ruse și că Occidentul vrea să distrugă țara.
Noua lege îi încurajează pe informatori să ofere informații legate de o varietate de delicte, inclusiv modul în care băncile îl ajută în secret pe președintele rus Vladimir Putin
„Twitter intenționează să-și impună cu strictețe drepturile de proprietate intelectuală și cere ca Meta să ia măsuri imediate pentru a nu mai folosi orice secret comercial Twitter sau
veniturilor superior ritmului de creștere a cheltuielilor, a influențat pozitiv dinamica indicatorului Cheltuieli din exploatare la 1.000 lei Venituri exploatare, acesta înregistrând un regres
Jovanovic a declarat că această chestiune nu este un secret, dar că încă nu a fost semnat nimic.