Programul Prima Mașină, prin care statul va garanta jumătate din creditul bancar contractat pentru achiziția unui autoturism nou trebuia să demareze oficial de la 1 noiembrie, însă
Experimentul statului român de a construi prima autostradă în concesiune, Comarnic-Brașov (53 km) stă sub semnul întrebării, având în vedere că nici până acum nu a fost semnat contractul
Companiile italiene au nevoie de oameni care să cunoască o meserie, cum este cea de dulgher, electrician sau constructor, iar românii sunt foarte bine pregătiți în aceste domenii.
Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a desemnat asocierea Spea Ingineria (Italia) – Tecnic Consulting Engineering România drept câștigătoare a licitației pentru contractul
Șantierul naval Daewoo-Mangalia Heavy Industries (DMHI), cel mai mare constructor de nave din România, controlat de grupul sud-coreean Daewoo și de statul român, a livrat anul trecut
Ford România, cel de-al doilea constructor de pe piața locală, va crește cadența de producție pentru modelul B-Max începând cu luna martie, de la 250 de mașini pe zi la 280 de unități
Italianul a fost președintele Ferrari timp de peste două decenii, cât și președintele Fiat, cel mai mare constructor auto al Italiei, a condus Confindustria, grupul de lobby al businessului
Dezvoltatorul imobiliar CPI Europe AG, parte a CPI Property Group, a contractat o finanțare de 100 milioane de euro pentru centrul comercial Sun Plaza, situat în zona de sud a Capitalei
Constructorul austriac PORR, al treilea constructor de pe piața locală după cifra de afaceri, care lucrează la mai multe proiecte publice în România, continuă să lucreze pe șantiere