Stefanini Romania, fosta TechTeam Global și principalul centru operațional european al grupului brazilian de servicii IT Stefanini, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 402,8
ADLO – Agenția de Dezvoltare Locală Oradea, companie publică al cărei acționar majoritar este municipiul Oradea, caută operator care să închirieze noul „Centru intermodal cu facilitate
Olympus, al treilea cel mai mare producător de lactate din România, investește peste 40 de milioane de euro în construcția unui centru logistic la Hălchiu, în județul Brașov, acolo
decizia de a-și restrânge activitatea și de a se limita la investițiile strict necesare, însă, în cazul Auto Cobălcescu, planul de investiții s-a accelerat și a fost deschis un nou centru
Producătorul de cabluri electrice și de fibră optică Prysmian din Slatina a primit 7,5 milioane de euro ajutor de stat pentru dezvoltarea unui centru de excelență IT și va crea 120
„Avem un depozit central în București, în zona Faur-Republica, pe o suprafață de 20.000 de metri pătrați, dar intenționăm să dezvoltăm un alt centru logistic.
Austria a devenit un pionier european prin implementarea unei interdicții totale cu privire la utilizarea glifosatului, controversatul pesticid suspectat că ar provoca cancer, potrivit