România are potențialul de a genera branduri puternice, dar antreprenorii trebuie să își construiască succesul întâi pe plan local pentru a putea să aibă succes pe piețe externe ulterior
Peste patru din zece români ies în oraș cel puțin o dată pe săptămână, însă creșterea costurilor începe să cântărească în decicia românilor de a ieși la restaurante, baruri și terase
Producătorul de cabluri Romcab Târgu Mureș (MCAB) a anunțat miercuri seară la Bursa de Valori București că Sadalbari SLR, acționar majoritar cu 90%, a intrat în faliment, cererea fiind
Romanian Software, o companie locală specializată în furnizarea de soluții software și servicii pentru domeniul resurselor umane, a numit-o în funcția de director de vânzări pe Adela
& Gas SRL și WESEE SRL, care reunesc, în prezent, peste 600 de angajați și au generat o cifra de afaceri consolidată, la nivelul anului 2018, de peste 110 milioane de euro.
Antreprenorii și românii cu businessuri la început de drum, și nu numai, pot participa la Conferința Internațională de Coaching de la Bruxelles pentru a-și îmbunătăți abilitățile de
Romănia este pe ultimul loc în UE și pe lo cul 128 în lume la educație financiară, iar românii nu înțeleg concepte financiare precum dobânda sau inflația, afirmă consultantul financiar