controlată de patru antreprenori români, a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de aproape 200 de milioane de lei, în condițiile în care fabrica a funcționat la capacitate maximă
unul dintre polii economici ai României, în Turda, pe un teren care astăzi este gol, se va ridica în doar doi ani o fabrică de medicamente care va putea produce la capacitate maximă
controlat de omul de afaceri Ștefan Vuza, președinte al consiliului de administrație, au convocat acționarii pe 25/26 mai 2020 pentru a aproba majorarea capitalului social cu suma maximă
Bursele americane, europene și asiatice trec printr-o perioadă specială după ce până acum cea mai mare scădere înregistrată de acestea în anul 2017 față de recentele maxime este una
una dintre cele mai noi companii listate la București, au aprobat un program de răscumpărare ce vizează maximum 0,4% din capitalul social al companiei, echivalentul unei valori maxime
. ♦ Deși trimestrul patru rămâne vârful absolut de volum, eficiența maximă a conversiei a fost atinsă în intervalul aprilie-iunie (T2). ♦ Sectoarele IT…
procedura de fixing prin care se stabilește ROBOR, susține că a luat act de raportul Consiliului Concurenței, care reprezintă un pas procedural intermediar, și susține că va analiza cu maximă
semnificative de capital au venit către Bursa de Valori, alături de rezultatele financiare îmbunătățite ale unor companii precum Banca Transilvania, Petrom, care au săltat prețurile la maxime
Pasquale Natuzzi, președintele Natuzzi Group, cel mai mare producător de mobilă din Italia, spune că fabrica pe care o deține la Baia Mare lucrează la capacitate maximă, dar că odată
controlată de patru antreprenori români, a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de aproape 200 de milioane de lei, în condițiile în care fabrica a funcționat la capacitate maximă