UniCredit Bank a fost desemnată de către revista Global Finance drept cea mai bună bancă de private banking din România în cadrul celei de-a cincea ediții anuale a World’s Best Private
deceniu, “imperiul” de modă construită de familia Miheț, care cuprindea printre altele și rețeaua House of Art, era în topul celor mai importanți jucători locali, pe o piață unde Zara, H&
Criza l-a forțat însă, în 2010, să pună lacăt porților fabricii unde lucrau peste 100 de oameni pentru branduri cum este H&M și l-a reorientat către un nou business, de nișă, un mic
Gropi adânci de câțiva zeci de centimetri, treceri la nivel cu căi ferate dezafectate pe care dacă mergi cu mai mult de 20-30 km/h riști să îți distrugi mașina, denivelări și decopertări
hotelul din sudul Bucureștiului, de lângă târgul de mașini Vitan, care stârnea controverse peste controverse la lansarea din 2017, când era anunțat ca „cel mai mare hotel din Europa“, s-a
Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în aprilie, afacerile din comerț s-au redus cu 1,5%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerțul
Există însă și câteva exemple de falimente care au condus la închiderea acestor businessuri pentru care nu s-a găsit astfel nicio soluție pentru a putea merge mai departe.