cei mai mari producători de bere din Polonia, a anunțat săptămâna aceasta reorganizarea producției, ceea ce ar însemna concentrarea investițiilor pe anumite fabrici și închiderea celei
este deschis la noi tranzacții în industrie și atrage atenția competitorilor după ce a reușit să revină pe profit în timp record și să înregistreze progrese majore în restructurarea celei
Fondul de investiții din Cehia Penta Investment a intrat în discuții pentru achiziția celui mai mare grup de pe piața farma din România, A & D Pharma, un business de 1,3 mld. euro
Șapte startup-uri au fost selectate în urma celei de-a treia runde a programului de mentorat Techcelerator și primesc o finanțare inițială totală de 350.000 de euro de la GapMinder,
militară pentru a face Marea Roșie sigură pentru vasele de transport containerizat , avertizând că o perturbare prelungită a comerțului ar putea duce la probleme de producție în cadrul celei
Producătorul de carton ondulat Vrancart Adjud (VNC), companie la care frații Pavăl – fondatori ai celei mai puternice afaceri antreprenoriale românești, respectiv Dedeman, au un pachet
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), arbitrul pieței de capital, a asigurărilor și a pensiilor private, a aprobat schimbarea numelui celei mai mari societăți de investiții
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), arbitrul pieței de capital, al asigurărilor și al pensiilor private, a aprobat schimbarea numelui celei mai mari societăți de investiții
termoizolante Topanel, deținut în prezent de o firmă din Cipru și în trecut de familia Boureanu, a bugetat o investiție de zece milioane de euro pentru o nouă fabrică, adiacentă celei
în mare formă, de capul lui sau trimis de cineva, in campanie electorala sau nu, ne place personajul sau nu, Rares Bogdan a tinut un nou discurs memorabil la Strasbourg - similar celui