Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a avizat statutul Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), în contextul reorganizării asociației, ai căror membri sunt
compensarea călătoriilor și vacanțelor turiștilor, clienți de business și leisure, programate pentru sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie, spun reprezentanții Asociației
160 de echipamente de la clienții care nu au mai putut să-și achite ratele lunare și au vândut în total 1.100 de unități din stocul de active reposedate, potrivit datelor ALB - Asociația
preajma sărbătorilor de iarnă, de la 80-90.000 de capete pe săptămână într-o lună normală la circa 135.000 de capete pe săptămână în prima parte a lunii decembrie, potrivit datelor Asociației
O delegație a Asociației Chineze pentru Promovarea Cooperării Internaționale în Domeniul Economic și Tehnic s-a aflat în Oslo pentru a discuta un potențial proiect privind construirea
cu 15,9%, la 78.769 de unități, față de perioada similară a anului trecut, în timp ce la nivelul Uniunii Europene creșterea consemnată a fost de 3,7%, potrivit datelor ACAROM - Asociația
pe penultimul loc în Europa în ceea ce privește ponderea canalului HoReCa (on-trade), fiind „depășită“ doar de Estonia, arată o analiză făcută de ZF pe baza datelor oferite de Asociația
încălțăminte din lână, dezvoltă operațiunile de producție din România cu o nouă hală și vrea să angajeze 100 de oameni la Aiud, județul Alba, spun reprezentanții Invest in Aiud, o asociație
echipamente de la clienții care nu și-au mai achitat ratele lunare și au vândut în total 2.600 de bunuri din stocul de active recuperate, potrivit datelor agregate de ALB România (asociația
de leasing financiar au rămas cu 1.253 de salariați la sfârșitul lunii decembrie, după ce peste 300 de oameni au plecat din sistem pe parcursul anului trecut, potrivit datelor asociației