Pe 19 martie 2021 s-a încheiat oferta de subscriere pentru titluri de stat Fidelis, ediția martie 2021, cele pentru care Ministerul Finanțelor plătește o dobândă chiar și de 3,1%, valoarea
Deci investim în rețea și în IT și, de asemenea, în îmbunătățirea imaginii pentru magazinele noastre pentru că este un lucru important pentru a ne servi clienții.“
Întrebat care ar
Intesa Sanpaolo România, subsidiara locală a grupului bancar italian cu același nume, a raportat pentru primul semestru (S1) din 2021 venituri operaționale de 19 mil. euro, în scădere
de dolari, condusă de Hiro Capital - fond de investiții european axat pe segmentul jocurilor și investiții de tip follow-on din partea GapMinder – care a investit pentru a doua oară
Oferta inițială de vânzare de acțiuni (IPO) Hidroelectrica, prin care Fondul Proprietatea scoate la vânzare pe Bursa de Valori București din pachetul de 20% pe care îl are la cel mai
Dezvoltarea proiectelor de stocare a energiei și formarea unei piețe a hidrogenului sunt cele mai mari provocări, dar și oportunități pe care le vede în sector Ștefan Gadola, președintele
NN Pensii, cel mai mare fond de pensii private Pilon II din România, a investit 35 mil. euro (173 mil. lei) în emisiunea de obligațiuni de 500 mil. euro a Băncii Transilvania, potrivit