Cea mai mare provocare pe care o văd este să reface circuitul integral de la nevoia exprimată de un client până la a dovedi că respectiva soluție a fost montată și a dovedi mai departe
Austria, un client cu vechime al gigantului rus Gazprom, își crește vânzările de gaze rusești către țările vecine, amânându-și în același timp eforturile de a renunța la energia controlată
ASML Holding NV a devenit doar a treia companie europeană care depășește pragul de 500 de miliarde de dolari capitalizare bursieră, după ce principalul său client, Taiwan Semiconductor
Partea paradoxală este că, având deficite mari și datorie publică în creștere, în ultimii ani, România a devenit un client din ce în ce mai important pentru marile bănci de investiții
cu sarcini repetitive, documente fizice și relații standardizate, se transformă treptat într-un „arhitect“ al unor soluții financiare personalizate în funcție de nevoile fiecărui client
Consilierea personalizată, expertiza și capacitatea de a interpreta și adapta informațiile la nevoile specifice ale fiecărui client sunt aspecte pe care tehnologia, de una singură,
Unele case de brokeraj de la Bursa de Valori București au în grilă comisioane care diferă în funcție de suma investită inițial de client, în sensul în care cu cât suma este mai mare
Cu toate că există un grad mare de incertitudine pe care nu putem să-l negăm, lucrăm la proiecte interesante și sperăm că anul viitor să putem să ieșim împreună cu un client cu un IPO
Firma de avocatură NNDKP (NNDKP CELF) a reprezentat cu succes interesele unui client pentru care a obținut menținerea în instanță în mod definitiv a dreptului de deducere a TVA aferente
FOJE), una dintre principalele companii de foraj din România, a anunțat începerea activității pe piața din Franța ca urmare a câștigării unui important contract pe trei ani cu un client