Tata ar fi vrut să urmez o carieră în armată, mama m-a văzut it-ist. Între timp eu m-am făcut jurnalist, iar mindmi se pare că nu mi-ar contrazice alegerea.
Cristinel Cristoiu, fost director retail în cadrul BCR Prahova și comercial în BRD Prahova, a înființat, cu o investiție de 35.000 de euro, societatea Armada Complete Solution, care
Ford a anunțat la jumătatea lunii martie din 2022 că fabrica de la Craiova va produce noua generație a modelului Courier, atât în varianta Transit (transport marfă), cât și în varianta
șaselea avion Boeing Dreamliner 787 (botezat Franek), care a intrat în mai anul acesta în flota companiei aeriene naționale a Poloniei- LOT Polish Airlines, va opera zboruri de lung curier
♦ Programul permite evaluarea și predarea dispozitivului direct în rețeaua de magazine sau parcurgerea unui flux 100% digital, cu expediere prin curier. ♦ Colaborarea reprezintă primul
Compania de transport și expediții Panalpina, cu sediul în Elveția, a recuperat în instanță patru containere cu utilaje de foraj blocate la bordul navei „A Ladybug“, una dintre cele
câte 15% din acțiunile Transgaz s-au vândut anul trecut pe bursă, prin două tranzacții în care vânzători au fost statul și Fondul Proprietatea, care au transformat compania de transport