Pentru a obține acest sprijin, companiile au abordat-o direct pe Angel Merkel, cancelarul german, cu care au discutat în principal un ajutor sub forma unui program de genul „Rabla“.
Afterhills are un angel investor în persoana omului de afaceri ieșean Bogdan Gheorghiu, finanțatorul francizei Fratelli și proprietarul Newton Imobiliare, și este organizat cu parteneri
În februarie anul trecut, curtea supremă de justiție din Spania l-a acuzat pe fostul guvernator al băncii centrale spaniole Miguel Angel Fernandez Ordonez că nu a împiedicat banca cu
auditor extern al situațiilor contabile, are un advisory board încă din 2014 și a ridicat o rundă de finanțare în perioada 2014-2015 condusă de Sergiu Neguț, investitor și business angel
Geografia, semnificația și simbolismul Bielorusiei înseamnă că ce se întâmplă acolo are împortanță mai mare pentru puterea de la Kremlin decât ce se întâmplă în alte părți“, spune Nigel
Cristian Logofătu spune că în 2012 compania a atras prima dată finanțare de la un „angel investor“, iar fondurile au fost investite în dezvoltarea echipei de vânzare și în marketing
În Marea Britanie, Partidul Reformei, desprins din Partidul Independenței, care a militat pentru Brexit, se folosește de retorica anti-imigranți pentru a presa sub conducerea lui Nigel
Aceeași campanie a fost apreciată și în România și a primit premiul pentru campanie outdoor la gala “10 ani de creativitate românească”, precum și un Gold Angel pentru
prezent, Metabeta funcționează pe modelul de business de tip SaaS, astfel că pentru un investitor de tip accelerator, abonamentul este de 1.200 de euro pe an, iar pentru grupuri de angel