Infinity Capital Investments (simbol bursier INFINITY), una dintre cele cinci societăți de investiții financiare de la Bursa de Valori București, cu o capitalizare de 932 mil. lei și
Pe partea de capital, undeva la 30% vine din partea investitorului, cu mențiunea că acest procent poate să scadă dacă avem un PPA (contract de achiziție de energie pe termen lung).
Economia locală se bazează pe profitul reinvestit al companiilor deja existente pe piață și duce lipsă de capital nou, a spus Dumitru Pîrvu, șef serviciu în cadrul Direcției Statistice
maxim al principalului de 1 miliard de euro sau echivalent lei, respectiv 4,75 mld. lei, prin care intenționează să diversifice sursele de finanțare și să întărească poziția de capital
Procurorul șef anti-corupție din Grecia a acuzat Piraeus Bank, cel mai mare creditor elen, că ar fi încălcat legislația cu privire la controlul de capital într-o serie de tranzacție
Grecia va elimina complet controalele de capital de la 1 septembrie, după patru ani de restricții asupra transferurilor făcute în străinătate de companii și persoane fizice, a anunțat
energie electrică și cea mai profitabilă companie de stat din România, a început procesul pentru recrutare a unui consultant pentru o ofertă de vânzare de acțiuni prin majorare de capital
Echipa de avocați ai biroului CMS a asistat fondul de investiții Innova Capital în preluarea Optical Network, ce deține magazinele OptiBLU și Klarmann și în achiziția rețelei de magazine
Sunt foarte mulți bani, le recomand start-up-urilor să meargă și să vadă ofertele din piață”, a declarat și Cristian Munteanu, partener fondator al unui alt fond, Interplay Capital,