Compania Taxify.ro SRL a raportat la Finanțe pentru 2017, anul înființări pe plan local, afaceri de 0,35 mil. lei, pierderi de19.671 lei și un număr mediu de 4 angajați.
În plus, pentru dezvoltarea activității, compania a cumpărat recent și Ava 3 Company SRL din Curtici – Arad, unul dintre cei mai mari procesatori de miez de nucă din România.
Braiconf este controlată în proporție de 42,15% Industries Benjamin, care la rândul său are în acționariat pe Main Urban SRL (controlată de antreprenorul Ștefan Constantin) dar și pe
businessuri de acest gen, ne știam între noi, acum sunt mii de culegători de trufe“, a declarat pentru ZF Felix Biriescu, fondatorul businessului Trufex, deținut de compania Trufex Europe SRL
distribuție și în județe precum Arad, Timișoara, Mureș, Brașov, Covasna și Harghita, ne extindem destul de mult“, spune Radu Trandafir, administrator al Drim Daniel Distribuție FMCG SRL
Compania are ca principali acționari companiile Ambra SA (51%) și Karom Trading SRL (38,5%), iar Ambra este controlată de producătorul german de spumante Schloss Wachenheim, potrivit
În prezent deținem 17 magazine fizice și un magazin online“, a spus Sorin Chiriac, administratorul companiei Caremil SRL, firma care administrează brandul Sense.