Templeton International Services – administratorul unic al fondului – prin care cere ca auditorul financiar să întocmească un raport suplimentar privind cheltuielile efectuate în procesul
„Noi nu ne aflăm într-un proces de achiziții în momentul de față, așa că ne vedem de treaba noastră, cu pedala mai apăsată sau mai puțin apăsată,“ spune Sporiș, subliniind importanța
El apreciază că digitalizarea este un proces care nu e reversibil, iar companiile care investesc astăzi în digitalizare investesc în viitorul businessurilor lor.
El apreciază că digitalizarea este un proces care nu este reversibil, iar companiile care investesc astăzi în digitalizare, investesc în viitorul businessurilor lor.
Astfel, datele personale pot fi actualizate printr-un proces comod și simplificat, iar clienții care și-au reînnoit cartea de identitate pot să inițieze singuri actualizarea prin simpla