specializat în soluții software pentru industria de securitate fizică, a primit aprobarea acționarilor pentru contractarea unui credit de până la 1,5 mil. euro de la Banca Comercială Intesa
Un exemplu în acest sens este intervenția militară a Iranului (1972-1975) în Oman, care a contribuit la înfrângerea unei insurecții marxist-leniniste care amenința sultanatul omanez
Producătorul elvețian de materiale pentru construcții Sika a investit 1,4 milioane de franci elvețieni (1.5 mil.euro) într-o nouă fabrică de aditivi pentru betoane în România, amplasată
În anul 2024, Delgaz Grid a investit în distribuția de gaze naturale din județele aflate în zona de activitate peste 356 mil. lei (72 mil. euro), fiind modernizați în total 365 km de
Fondurile mutuale de acțiuni, prin care investitorii iau indirect expunere la companii listate la Bursa de Valori București, precum Banca Transilvania, Petrom, Hidroelectrica, cât
Avem în plan lansarea unei noi platforme online, o investiție pe care o estimăm la 30.000 de euro, care va aduce multiple beneficii în relația cu pacienții, oferindu-le o experiență
zilele acestea atât printr-o lichiditate slabă la Bursa de Valori București, cât și prin amânarea deciziilor de listare ale antreprenorilor, spune Ovidiu Șerdean, broker la IFB Finwest
Tocmai am încheiat o nouă ediție a programului FIDELIS, care, în cele trei ediții derulate în acest an, a înregistrat 85.000 de subscrieri și aproape 8 miliarde de lei investiți.
Intesa Sanpaolo, cea mai mare bancă din Italia, a anunțat că intenționează să taie aproape 10% din forța sa de muncă, pentru a reduce costurile și a accelera transformarea sa digitală