În urmă cu 26 de ani, când Alin Ușeriu, fondatorul Asociației Tășuleasa Social, a pornit la drum, considera că problemele economice sunt singurele care trebuie rezolvate.
Spitalele pot face internări pentru mai mult de 12 ore dacă au cel puțin 20 de paturi, sub acest număr unitățile organizându-se în forma de spitalizare de zi cu durata maximă de 12
Asirom, companie deținută de grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), ar putea să plătească o despăgubire maximă de 293 milioane de euro în cazul unui cutremur major, aceasta fiind
Compensațiile maxime pe care le poate acorda Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) pentru a despăgubi deponenții în situația improbabilă în care băncile ar intra în incapacitate
Hotelurile de lux din Mamaia, cea mai populară stațiune de pe litoralul românesc, vor funcționa la capacitate maximă în vacanța de 1 Mai, tariful sejururilor de trei nopți la cinci
treilea trimestru în topul țărilor cu cele mai mari viteze la serviciile de internet fix, clasându-se pe locul 12 după viteza medie a conexiunilor și pe locul 8 după media vitezelor maxime
numeroase ale Codului fiscal din ultimii 10 ani, iar aceste schimbări legislative nu au adus mai mulți bani la buget, ci au fost însoțite de o escaladare a evaziunii fiscale la cote maxime
Andy Grove, unul dintre cei mai cunoscuți lideri din industria IT, care a condus Intel în perioada de maximă glorie a companiei, etapă în care businessul a crescut de la 1,9 miliarde
a început: Raiffeisen Bank, Nomura și BT Securities au mai puțin de șase luni să găsească investitori pentru obligațiunile Primăriei Bucureștiului denominate în lei în valoare maximă
energetică românească a intrat într-o etapă turbulentă, care a avut ca rezultat creșteri semnificative ale consumului de energie electrică și ale prețurilor de pe piață, ambele atingând maxime