„Dacă nu găsim aceste persoane vom apela la programele noastre interne, acest concept de învățare accelerată, unde ținem cont de curba de învățare a fiecărei meserii, selectăm oamenii
Conform datelor de la Registrul Comerțului el mai deținea 4% din acțiunile companiei din spatele CityLink – Concept Apps Development, care a avut în 2020 afaceri de 2,5 mil. lei
Mobilierul urban și marcajele vizuale vor avea un concept unitar pentru toate locațiile.
’’Mă bucur că de azi avem finanțarea asigurată pentru un proiect-simbol pentru Timișoara &
fezabilitatea economiei hidrogenului cere trecerea de la scara demonstrativă la una reală, iar acest lucru se poate face prin proiecte mari care să cuprindă un întreg ecosistem economic, concept
„Experiența de până acum și etapele prin care am trecut mi-au demonstrat că în domeniul acesta ai nevoie de un concept scalabil.“
„Primul astfel de proiect pentru noi a fost Treevi
“Ca urmare a procesului de reorganizare al companiei a fost implementat un nou concept tarifar pentru destinațiile europene”, au transmis oficialii companiei.
În cadrul procesului de remodelare, reprezentanții companiei au în vedere introducerea unor noi game de produse, un concept nou de semnalistică, o nouă strategie de merchandising, precum
Mallul va găzdui și prima sală Cinema City cu tehnologia 4DX, un concept nou de loc de joacă pentru copii de toate vârstele, precum și primul magazin Sport Vision din România.