Sabir Sami, CEO al lanțului de restaurante de tip fast-food KFC la nivel internațional, un gigant cu peste 25.000 de unități în circa 150 de țări, spune că există în continuare potențial
Odată primită aprobarea din partea Comisiei Europene, investitorul german AviAlliance este liber să preia controlul aeroportului internațional al Atenei cu binecuvântarea guvernului
Retailerul internațional Spar a anunțat că încearcă să-și vândă divizia din Polonia la numai patru ani după ce a preluat rețeaua lanțului polonez de supermarketuri aflat în faliment
Aeroportul Internațional ’’Avram Iancu’’ Cluj, regie autonomă aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a finalizat un proiect de investiții de 84,2 mil. lei (17 mil. euro), din
InterContinental își mărește portofoliul local prin deschiderea primului hotel Indigo din România la Satu Mare, potrivit informațiilor de pe site-ul grupul hotelier internațional.
locală, prezent în 15 centre comerciale din România, își va schimba acționariatul în următoarele luni ca urmare a unei tranzacții la nivel mondial dintre grupurile Cinema City Internațional
Hotelul de patru stele Novotel de pe Calea Victoriei din Capitală, care face parte din lanțul internațional Accor, are un nou șef, Christophe Chamboncel, care îl înlocuiește pe Stephane
600 de angajați până la sfârșitul lunii martie și va reduce în continuare numărul oficiilor poștale, cu peste 135 unități, conform înțelegerii dintre Guvern și Fondul Monetar Internațional
S-Karp, fabrica de pantofi infiintata in 1998 la Brasov de Radu Jitaru, vrea sa iasa in urmatorii ani pe piata internationala, tinta pentru 2016 fiind ca 40% din productie sa fie sub