Pe această suprafață are 15 solarii și o seră triplă în care produce răsaduri. Pe lângă producția în spații protejate, mai cultivă legume pe 1,3 hectare.
O să mergem pe sere și vom avea undeva la 5.000 metri pătrați, vrem să începem cu vinete.“
Pe lângă problemele legate de materiile prime, o altă dificultate întâmpinată pe lanțul
trebui să investească aproximativ 13 miliarde de euro în eficiența energetică a clădirilor până în 2030 pentru a-și atinge obiectivele privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
Primul Poke Me Up este destinat exlusiv livrării la domiciliu, pe când a doua locație se află la Manasia Hub, unde clienții pot servi și masa în local.
În prezent, organizația are în derulare două proiecte prin fonduri PNDR pentru o seră de un hectar și unul pentru modernizarea depozitului și a fabricii de conserve.
Avem colaborări cu artiști care vor să împărtășească talentele lor cu alții – am avut ateliere de pictat pe sticlă, pe textile, chiar și seri de poezie“, explică Sorina Cristea.
Cooperativa a fost înființată în 2019 și doar membrii fondatori lucrează în jur de 125 de hectare de legume, dintre care 16 hectare în sere și solarii, mare parte din ele finanțate