Municipalitatea are în plan construcția unui port turistic la Dunăre cu toate facilitățile pentru a întreține ambarcațiunile și astfel să atragă fonduri către Giurgiu.
Dar când vorbim de digitalizare, sar direct la constructor și trec peste etapa de analiză, de definire a temei de proiect, de analiză cu specialiști și proiectanți de soluții și sisteme
E vorba de o investiție de circa 8 mil. euro, cu tot cu achiziția terenului și cu construcția halei“, spune Sebastian Ghiță, directorul comercial al Softronic.
Producătorul de lactate Artesana ar urma să înceapă construcția unei noi fabrici în primăvara anului viitor, astfel încât producția în noua unitate să pornească în 2027.
De la Buzău la Pașcani, nimeni nu îi stă în cale lui Dorinel Umbrărescu în construcția autostrăzii Moldovei (A7), firmele sale – Spedition UMB, Sa & Pe Construct și Tehnostrade
Doar primele cinci companii din lista celor 90 de firme care au depus proiecte pentru Construct Plus ar putea semna contracte pentru ajutorul de stat din acest program, dat fiind
interesul multinaționalelor de a cumpăra companii românești tocmai pentru a obține accessul la această resursă, spune Sebastian Breban, director general și cofondator al Corporation Construct
Compania locală Terra Gaz Construct, activă încă din 1998, a finalizat recent un proiect complex de modernizare a infrastructurii sale IT, care reprezintă fundația pentru viitoarele
Este vorba de Alredia SRL, Egger Romania SRL, Explosiv Group SRL, Fagus Forest Prod SRL, Forest Land SRL, Genex Com SRL, HS Timber Productions SRL, Kronospan Romania SRL, Kronospan