Deloitte România a asistat compania mexicană de panificație Grupo Bimbo, liderul global în domeniu, în preluarea principalului jucător din piața locală de profil Vel Pitar de la fondul
Peste 100.000 de străini lucrează în România, iar cei mai mulți sunt din Bangladesh, Nepal și Pakistan, „importul” acestora fiind necesar în contextul deficitului mare de personal de
conduce grupul Sixt pe piața locală, grup cu activități în rent-a-car, leasing operațional, service, vânzări de mașini noi și la mâna a doua, consideră că, deși decalajul dintre România
La gala din 2011 a Ziarului Financiar, se lansa ediția a șasea a catalogului Cele mai valoroase companii din România, un produs editorial care, din 2006, a continuat să fie publicat
În total, peste 600 de oameni de afaceri, manageri și oficiali ai instituțiilor statului au dezbătut, în noiembrie 2008, contextul economic în care România, Europa și lumea întreagă
Anul 2009 a marcat simultan două decenii de capitalism în România și infiltrarea crizei în economia locală, ca un ecou a ceea ce începuse deja dincolo de Ocean.
Piața de medicamente din România a înregistrat o creștere medie de 9% în ultimii trei ani, iar cota de piață a României, la nivelul Europei Centrale și de Est, este de 15% din totalul