Aplicația pune accent pe verificarea cantității de nitrați – aceștia reprezintă forma naturală a azotului găsit în sol, fiind bun pentru plante, dar dăunător pentru oameni, în special
Enterococcus faecium DSM 7134 ca aditiv furajer pentru puicuțe pentru ouat și alte specii de păsări de curte minore, altele decât cele utilizate pentru ouat (titularul autorizației Lactosan GmbH
.
“Deci, eu nu măresc nicio taxă, eu fac ceea ce mă obligă legea, și anume îi informez pe cei din CGMB, consiliile locale, cât au voie (să modifice cuantumul taxelor –
.
“Deci, eu nu măresc nicio taxă, eu fac ceea ce mă obligă legea, și anume îi informez pe cei din CGMB, consiliile locale, cât au voie (să modifice cuantumul taxelor –
Eurosport DHS a fost înființată în anul 2004 cu obiect principal de activitate producția de biciclete, fiind controlată de investitori chinezi și de germanii de la Prophete Gmbh, potrivit
Compania Eurosport DHS a fost înființată în anul 2004 cu obiect principal de activitate producția de biciclete, fiind controlată de investitori chinezi și de germanii de la Prophete Gmbh
sa incasează venituri anuale estimat ela 5.4 mld. de dolari, iar în cadrul acesteia lucrează aproximativ 6.500 de angajați, potrivit Owler.com
Compania lui Benko, Signa Holding GmBh