Remus Dănilă, specialist în piețe de capital la casa de brokeraj Swiss Capital, confirmă că există deja câteva proiecte în lucru, însă explică totodată că o IPO este mai degrabă un
Deci, dacă prețurile s-au redus, clawback-ul, teoretic, nu s-ar putea ridica la 40%", a spus Lucian Bondoc, Managing Partner, Casa de Avocatură „Bondoc și Asociații”, în…
cresc, evident dacă nu ai toți banii în casă și dacă oricum consideri că e mult mai inteligent să cumperi o locuință pe credit, astfel încât să nu dai tot cashflow-ul afară din casă
„Dacă mă uit la segmentul rezidențial, estimările noastre sunt că, în condițiile în care există și programe subvenționate de stat cum este Casa Verde, la nivel național piața se va
Avem ordonanțe de urgență emise de Casă (Casa Națională de Asigurări de Sănătate – CNAS) și de Ministerul Sănătății la fiecare săptămână, iar lucrurile sunt prea dinamice ca să
Misiunea noastră este să conectăm direct agențiile noastre la cele mai relevante oferte ale companiilor aeriene, iar această integrare cu LOT este un pas puternic în această direcție
Castelul Peleș, Castelul Bran, Salina Turda și Muzeul Astra din Sibiu înregistrează tot mai mulți turiști odată cu ridicarea restricțiilor, iar străinii revin și ei la unele dintre