este alcătuit din reprezentanți ai mediului de afaceri și ai mediului academic, printre care se numără Steven van Greoeningen, membru al Consiliului Investitorilor Străini (CIS) și Florin
Compania NSKN Games, fondată în 2011 de trei români, Andrei Novac, Florin Neacșu, Vlad Sladariu, împreună cu Agnieszka Kopera, a reușit să obțină peste 95.000 de dolari de pe platforma
Florin Scarlat, un antreprenor din sectorul IT care a fondat afacerea Bit Solutions în urmă cu mai bine de un deceniu, a încercat în ultima perioadă să ia o serie de măsuri menite să
Florin Scarlat, un antreprenor din sectorul IT care a fondat afacerea Bit Solutions în urmă cu mai bine de un deceniu, a încercat în ultima perioadă să ia o serie de măsuri menite să
miliarde de euro la finalul lunii martie, adică de peste două ori mai puțin decât la începutul crizei financiare, arătă datele dintr-o prezentare a prim-viceguvernatorului BNR Florin
Producătorul de materiale plastice Prodplast București (simbol bursier PPL), firmă controlată de omul de afaceri Florin Pogonaru, a raportat o pierdere de 1,9 mil. lei în 2014, pe
Producătorul de soluții de securitate IT Bitdefender, controlat de antreprenorii Florin și Măriuca Talpeș, va primi ajutor de stat pentru crearea a 116 locuri de muncă prin schema 332
pentru IMM-uri puteau fi depășite prin lansarea tuturor procedurilor în primele trei luni ale anului, astfel aplicanții având timp să implementeze planurile de afaceri, a declarat Florin
pentru IMM-uri puteau fi depășite prin lansarea tuturor procedurilor în primele trei luni ale anului, astfel aplicanții având timp să implementeze planurile de afaceri, a declarat Florin