Producătorul german de materiale de construcții Hasit, parte din grupul Fixit, pune la bătaie 5 milioane de euro pentru a se extinde cu o a treia fabrică în România, pe lângă cele din
dintre cei mai mari jucători specializați în finanțarea agricultorilor și a microîntreprinderilor, a lansat un program de franciză cu scopul de „a-și maximiza potențialul, a-și extinde
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat ieri în debutul ședinței de guvern că Executivul va extinde cota redusă de TVA de 5% pentru cazare, servicii de restaurant și parcuri de distracții
pentru mașini electrice și o rată fixă de energie pentru a-și încărca vehiculul, în baza unu parteneriat dintre compania de energie și producătorul auto Nissan, program care va fi extins
Magazinul online Madammitza.com, specializat în comercializare de șosete colorate, s-a extins anul acesta și pe piața europeană prin intermediul Amazon, cel mai mare retailer de pe
Oréal, cel mai mare producător de cosmetice din lume, intră pe piața locală cu primul magazin online propriu, mișcarea reprezentând un pas important în strategia companiei de a se extinde
Fornetti România, compania care deține cel mai extins lanț de patiserii de pe plan local, a terminat S1/2018 cu o cifră de afaceri de 88,4 milioane de lei (aproape 20 de milioane de
Retailerul belgian Mega Image, al doilea cel mai extins jucător din comerțul local, a încheiat 2017 cu un total de 596 de magazine, luna decembrie fiind cea mai activă în portofoliul
Retailerul belgian Mega Image, al doilea cel mai extins jucător din comerțul local, a încheiat 2017 cu un total de 596 de magazine, luna decembrie fiind cea mai activă în portofoliul
care vând pe platforma eMAG Marketplace pot solicita finanțări de maxim 300.000 lei prin programul eMAG Seller Credit, lansat de eMAG în parteneriat cu Idea::Bank în urmă cu un an, extins