Alexandra Pahomi, care a făcut parte din echipa care a coordonat lansarea oficială a telefoanelor Google Pixel în Europa Centrală și de Est, s-a alăturat gigantului american Apple,
platformă de game design folosită de cele mai mari studiouri de jocuri video din lume, mizează anul acesta pe venituri de 2-4 ori mai mari față de 2021, în condițiile în care în prima parte
nouă luni nu pare să fi îmbunătățit semnificativ lichiditatea de la Bursa de Valori București, chiar dacă societățile care și-au publicat rezultatele din ianuarie-septembrie au avut parte
Interagroaliment, parte a grupului Șerban Holding din Bacău, controlat de antreprenorii Nicolae și Irina Șerban, a cerut deschiderea procedurii de intrare în insolvență, conform unui
Tranzacția fiind acum finalizată, Garanti BBVA România devine parte din grupul Raiffeisen Bank International (RBI), după cum a transmis ieri Raiffeisen.
Stan Tîrnoveanu este, potrivit site-ului casei de insolvență, partener fondator ZRP Insolvency S.P.R.L. și are o experiență de peste 30 de ani în avocatură și de 18 ani în calitate
partea echipei TS Partners: Daniela Buhus și Valentina Radu, în timp ce vânzătorii au fost asistați de echipa Mic, Ilie și Asociații: Stelian Mic și Angela Cristea.
Echipa de Deal Advisory a KPMG în România specializată în energie și resurse naturale, care a fost condusă de Bogdan Văduva, Partener, și Mirela Ivanov, director, a contribuit la succesul
înainte de 01.03.2013 vor primi minimum 3 luni perioadă de grație pentru plata serviciului de mentenanță, astfel încât primele domenii vor expira începând cu 01.06.2018, potrivit ROTDL
Tot în AGA de ieri, acționarii SIF Oltenia l-au ales în funcția de administrator de Victor Căpitanu, partener la firma de consultanță Capital Partners.