Aceștia consideră că vânzările sunt o bună platformă de a pătrunde în organizații și a acumula experiență de muncă“, a mai spus Diana Neagu, consultant în cadrul agenției Manpower
El a fost finalizat, abandonat, reluat, și îmi aduc aminte că am fost prezent în acest proiect din 3 posturi, de consultant pentru pregătirea legislației, de consultant al autorității
Avem, până la finalul anului, 40 de roluri deschise pe piața locală, printre care consultant de beneficii, consultant de salarizare sau consultant de resurse umane.”
Conceptul de Agile, cel mai nou stil de management și de gândire prin care proiectele sunt abordate ”pe bucăți” iar ținta finală este mereu în mișcare, reprezintă o modalitate prin
Anul trecut, compania Zitec Com SRL a avut afaceri de 2,2 mil. euro, în creștere cu 57% față de 2012, iar profitul net s-a situat la circa 31.000 de euro, conform datelor de la Ministerul
Interregional Călători SRL care a preluat activitatea de transport feroviar de călători al S.C Regional S.R.L. în perioada de valabilitate a Contractului de servicii publice în transportul
celor trei societăți cu aport în numerar reprezentând 120.000 lei pentru fiecare firmă în procesul de modificare a formei juridice a acestora din societăți cu răspundere limitată (SRL
greșeală de redactare în declarația de avere sau poate fi din cauza faptului că Ciutureanua Alina Elena este plătit prin alte forme de contracte (de exemplu contract de management sau SRL