„Sistemul de pontaj electronic a devenit o necesitate, directorii vor să vadă timpul real de lucru al oamenilor, vor să știe cât au stat angajații în zonele de producție.“
Criza
important să menționăm faptul că autoritățile au făcut, deja, pași în această direcție, dacă ar fi să ne referim doar la cei care vizează conectarea caselor de marcat cu jurnal electronic
cele cinci obiective atinse se numără legea reorganizării companiei de drumuri CNAIR, legea privind securitatea rețelelor 5G sau creșterea numărului caselor de marcat cu jurnal electronic
„Informațiile de raportare vor fi prezentate folosind un model și un format electronic de raportare, care vor fi elaborate de Comisia Europeană într-o etapă ulterioară de implementare
timp ce organizațiile din sectoarele produselor chimice și al petrolului și gazelor au avut, de asemenea, un procent ridicat de CSO activi, sectorul ingineriei și al comerțului electronic
sistemul medical, iar autoritățile și-au propus ca anul acesta să revizuiască plafonul de contractare cu furnizorii de investigații medicale, dar și să facă funcțional dosarul electronic
Cele 40 de companii care participă la Romanian Start-Up Days reprezintă o gamă largă de industrii, domenii precum tehnologie, sănătate, energie regenerabilă, comerț electronic și bancar
Companiile pot depune cereri de finanțare pe sistemul electronic PNRR între 19 februarie 2024 și 20 mai 2025 sau până la epuizarea bugetului, pe baza principiului „primul venit, primul
cu 52,5% în primele trei luni din 2023, conform unui studiu realizate de Innoship, start-up care a dezvoltat soluții de management al livrărilor pentru jucătorii din comerțul electronic