Evoluția s-a datorat în principal creșterilor înregistrate la activități juridice și de contabilitate; activități de consultanță în management (18,6% serie brută), la transporturile
Evoluția s-a datorat în principal creșterilor înregistrate la activități juridice și de contabilitate; activități de consultanță în management (18,6% serie brută), la transporturile
Din Erste Equity Romania, administrat de Erste Asset Management și cu active de 136,3 mil. lei, s-au retras 37 de investitori, fondul ajungând la 1.948 de investitori.
Pentru aceștia, agenția va oferi servicii din următoarele arii de expertiză: crisis management, social & mobile content, integrated communications, digital & media management
Este absolvent al Universității Tehnice din Istanbul, specializarea Management Engineering și a urmat un MBA în International Management la Universitatea din Istanbul.
A lucrat întâi în risc de credit, apoi în asset and liability management (ALM), unde de aproape două decenii analizează bilanțul băncii și echilibrul dintre active și pasive.