„Față de tradiționalul Mafia, în care fiecare jucător votează pentru a găsi criminalul, noi am adus un concept anti-Mafia, aducem o poveste jocului, fiecare scenariu din joc are o anume
Ne gândim să dezvoltăm acest concept mai departe și acum suntem pe ultima sută de metri pentru a implementa o altă funcționalitate pe acest site – resursă de comparare între companii
Brandul Moogu este 100% românesc, după cum spune Andreea Mogoșanu, fiindcă bijuteriile sunt produse integral în atelierul Moogu, de la concept până la modelare și finisare.
„Prima componentă, la care lucrăm deja, este cea de birouri, plecând de la un concept pe care l-am aplicat la Cluj, în proiectul The Office, unde suntem parteneri cu NEPI.
„Ne-am gândit să începem cu un brand propriu, Kiwi Line Concept; mie în liceu îmi spuneau Kiwi colegii, de la Chivu, astfel că așa am creat și numele brandului, KLC Aqua“, povestește
Am pornit la drum cu un concept venit din Australia, care presupunea un mix între atelier de motociclete custom (personalizate – trad.), un salon de tatuaje, un barbershop și un
„Pandemia ne-a prins și cu un al doilea brand pe care voiam să îl lansăm, un alt concept de cafenea, pentru care pregătisem totul. Toate planurile am fost amânate.
„Acceleratoarele și incubatoarele sunt mai mult axate pe ideea de învățare cand ești la început, Start-Up Studio este un concept care pune în lumină partea practică.“
„El presupune