asigurarea unui mix echilibrat între platforme sau aplicații prin care să poată alege și, în final, să cumpere ceva personalizat, după ce au văzut sau testat și fizic produsul”, explică Georgiana
pentru că, în condițiile finanțării deficitare, spitalele dau întotdeauna prioritate altor cheltuieli, astfel că fondurile pentru service și mentenanță sunt mereu insuficiente.“ Georgiana
Georgiana Dragomir, managing director, Grapefruit (agenție de digital): Pentru fiecare individ care se vaccinează, propunerea este să aibă o zi liberă, un voucher sau bani pentru vaccinare
profesie jurnalist, fost co-președinte al AUR;
Gheorghe Piperea
♦ este de profesie avocat și profesor la Facultatea de Drept din cadrul Universității București;
Maria – Georgiana
Segmentul blue collars a generat un pool de candidați disponibil în piață mai mare, care trezește însă un interes mai crescut din partea companiilor din afara României”, susține Georgiana
Bateria de rachete sol-aer de tipul BUK, cu care se presupune că a fost doborâtă aeronava malaieziană, folosește tehnologie sovietică, are o rază de acțiune de peste 25 km, suficientă
O analiză a Destatis, biroul de statistică german, recomandă, pentru agricultură, îmbunătățirea coținutului de humus din sol, găsirea adâncimii optime pentru brazdă, tehnici care să