Rețeaua de imagistică medicală Medima a deschis o nouă clinică în Bacău, o investiție de 1,6 milioane de euro, ce duce rețeaua la 14 clinici operaționale pe piața locală.
Avem două cabinete în zona Floreasca, iar anul acesta am demarat o clinică medicală în Ploiești, Simetria Kids Medical Clinic”, a povestit Alexandra Boza.
Clinica Prevent, un brand pornit de familia de medici Ioana și Andrei Ciucă în Alba Iulia, a crescut businessul cu 78% în 2023, peste nivelul estimat inițial de fondatori, ceea ce înseamnă
Alexandra Militaru, o antreprenoare din Ploiești, a ieșit de pe băncile Facultății de psihologie și a ales să își deschidă primul business în acest domeniu, anume clinica integrată
Noul acționar majoritar al Raiffeisen Bank România, a șasea bancă locală după active, este un vehicul austriac cu statut juridic de SRL – Raiffeisen SEE Region Holding, care a preluat
Mai multe grafice și tabele din domeniul Energie Mai multe grafice și tabele din domeniul Auto&Transporturi Materialul a apărut în ediția din 19 aprilie 2018 a Ziarului Financiar.