Blocuri în insolvență
Numeroase ansambluri rezidențiale din București construite în perioada de boom a pieței imobiliare, precum Asmita Gardens, Ibiza Sol, My Dream Residence, Vitan
Deja, sala de arte marțiale Sol Daito are o listă de așteptare de 80 de persoane, cel mai mic cursant având trei ani și jumătate, iar cel mai în vârstă 67 de ani.
HR organizată de ZF a fost realizată în parteneriat cu grupul Marsh & McLennan Companies, HayGroup, TMF Group, Romtelecom, Millennium Bank, Signal Iduna, ASEBUSS și Exec Edu, SHL
anul trecut într-o companie cu sediul în New Mexico (SUA), a lansat ArcaBoard, un vehicul personal de zbor care reușește să plutească, dar să și zboare la o distanță apropiată de sol
Fracturarea, adică pomparea unui amestec de apă, nisip și chimicale în sol pentru eliberarea gazelor și petrolului prinse acolo, repezintă de obicei de la o jumătate la o treime din
propilenă, astfel încât, la jumătatea lunii decembrie 2014, Oltchim a trebuit să oprească această instalație“, spun reprezentanții consorțiului BDO Business Restructuring- Rominsolv SPRL
În anul 2014, Spitalul Monza a investit 2 milioane de euro în aparatură medicală pentru deschiderea unor departamente noi: neurochirurgie, ORL și chirurgie plastică, estetică și microchirurgie
Apar cazuri noi la fiecare cateva luni, scrie, pentru Euractiv, Sol Trumbo Vila, cercetător la Transnational Institute, organizație de cercetare recunoscută în Olanda și în UE.
Administrator judiciar provizoriu a fost numit Trust Insolvency SPRL. Administratorul va trebui să efectueze, în termen de 60 de zile inventarierea bunurilor debitorului.