Autorități fiscale, Poliția și alte instituții au încheiat contracte pentru a beneficia de servicii poștale asupra cărora Compania Națională Poșta Română (CNPR) are drept exclusiv până
Indianul Ravinder Takkar, 45 de ani, care lucrează pentru grupul britanic Vodafone din anul 1994, va prelua de la data de 1 mai conducerea operațiunilor din România ale companiei de
Aceștia arată că, prin introducerea votului obligatoriu în România, ar putea fi certificată și obligația civică a cetățenilor de a-și alege reprezentanții și s-ar conferi mai multă
Peste 50.000 de români sunt în prezent angajați în regim temporar, adică sunt “închiriați” de firme de recrutare către companii mari pentru perioade cuprinse între câteva luni până
prin semnarea unui parteneriat cu compania LoveLive pentru a transmite live festivalul Orange Varșovia, unde vor evolua artiști precum Limp Bizkit sau Lily Allen.
Suprafața fondului forestier din România este de aproximativ 6,6 milioane de hectare, acoperind circa 27% din suprafața întregii țări, valori care plasează țara noastră pe locul 13
Compania germană Daimler intenționează să construiască o fabrică de componente auto în România, locația aleasă fiind Cugir (județul Alba), unde constructorul este deja prezent prin