sectorul 1: „Am ajuns să ne facem antireclamă, să le vorbim părinților întâi despre aspectele negative, despre faptul că activitatea este organizată în trei schimburi și că planul de
PeliFilip, una dintre cele mai importante case de avocatură din România, se separă la zece ani de la lansare, partenerii, Cristina Filip și Francisc Peli, luând decizia de a activa
Fondurile de investiții sunt interesate să preia - parțial sau total - retailerul de optică Lensa, unul dintre cei mai mari jucători din industria de profil, dar fondatorii se uită
„Ministerul Energiei a luat act de decizia Curții de Apel Alba Iulia luată marți, 8 noiembrie, prin care se respinge procedura de intrare în insolvență a Complexului Energetic Hunedoara
Industria vinului a fost de-a lungul ultimelor ani unul dintre cele mai dinamice sectoare din economia locală, cu multe investiții în proiecte pornite de la zero, dar și cu antreprenori
Când vine vorba de băncile mici în peisajul post-criză, verdictele posibile în rândul analiștilor și al bancherilor au fost de la bun început doar două: vânzarea către o bancă mare
Autoritățile de control fiscal din Italia investighează acuratețea declarațiilor personale de venit ale celor doi directori executivi ai casei de modă de lux Prada, soții Miuccia Prada