În 2012, Huawei Technologies SRL a raportat la Registrul Comerțului o cifră de afaceri netă de 94 mil. euro, în creștere cu aproximativ 13% față de 2011 și de cinci ori mai mult decât
Aceeași măsură preventivă a fost dispusă în cazul administratorul public al județului, Radu Ispas, și al lui Gabriel Bâgiu, administrator al SC Ramb Sistem SRL.
continuă în toate țările UE, iar sectorul construcțiilor înaintează greu, va exista presiune pe vânzări și anul acesta“, a spus John Oikonomou, operations manager al Neoset Mobilier SRL
Potrivit procurorilor DNA, în perioada 11 ianuarie – 08 noiembrie 2022 el ar fi pretins în patru rânduri de la un om de afaceri, asociat în cadrul unei societăți comerciale, și de la
IPURL, ALC B378 43309 LLC, Blue Air Technic SRL, Air Claim SA (controlată de mai mulți antreprenori locali), Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj R.
Casa de avocatură Schoenherr și Asociații SCA a acordat asistență juridică, iar Ernst & Young Assurance Services S.R.L și KPMG Audit SRL au furnizat servicii de audit financiar.
„Electro-Alfa International SRL, societate care gestionează proiectele Electroalfa din zona de energie (producție echipamente electrice, lucrări de antreprenoriat) a avut un an extrem