energie, ai băncilor și ai altor instituții financiare au semnat în această săptămână un acord pentru înființarea Grupului Minier Polonez (PGG) în ceea ce reprezintă cel mai recent efort
adoptarea unui proiect inițiat de deputații PDL Sulfina Barbu și Marius Dugulescu, care doresc ca, în viitor femeile, să apeleze și la serviciile unui psiholog înainte de a face avort
Statul va participa cu aport în numerar la majorarea capitalului în companiile la care este acționar minoritar, dar va tranzacționa și la Bursă drepturi de preferință rezultate din
Statul va participa cu aport în numerar la majorarea capitalului în companiile la care este acționar minoritar, dar va tranzacționa și la Bursă drepturi de preferință rezultate din
Studiul evaluează experiența clienților din opt sectoare de activitate, utilizând cei șase piloni ai experienței, anume empatie, personalizare, timp și efort, așteptări, rezoluție
jucător activ pe segmentul rezidențial, fiind consultantul și agentul exclusiv a peste 10 proiecte rezidențiale cu un minimum de 350 de unități fiecare, printre care Aviației Park (Forte
încearcă să mobilizeze până la 1.000 miliarde de yuani (148 miliarde de dolari) sub formă de credite pentru milioane de proiecte imobiliare întrerupte, în cadrul celui mai ambițios efort
eforturile gvernului pentru redresarea economiei în perioada următoare se vor concentra pe zona de servicii și de industrie, în contextul în care aceste două ramuri au cel mai mare aport
Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a trimis în judecată al 14-lea dosar de acuzare a 5 foști membri ai Comitetului de creditare al BC Banca de Economii SA pentru
modul în care șefi de state și guverne din Uniunea Europeană l-au felicitat pe democratul Joe Biden pentru victoria sa în alegerile pentru președinția SUA este neobișnuit: pare un efort