Compania are o capitalizare de circa 19 miliarde de dolari. Chiar și investitori din România, precum administratori ai fondurilor mutuale, au acțiuni la Corteva.
Gigantul din domeniul modei Inditex, care deține în portofoliu mai multe mărci printre care și Zara, are în România afaceri de 370 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că piața locală
Restructurarea planificată ar urma să implice o eliminare treptată a aproximativ 1.010 locuri de muncă, precum și oprirea producției către mijlocul anului 2027.
Potențialul României ar putea accelera din 2027, explică Mihai Pătrulescu, head of investment properties în cadrul companiei de consultanță imobiliară CBRE România, în condițiile în
Suedezii de la Skanska ar putea pune punct prezenței active pe piața de dezvoltări imobiliare din România după ce au semnat vânzarea clădirii Equilibrium 2 către fondul maghiar de
Acționarii SIF Oltenia (SIF 5) au hotărât distribuirea unui dividend brut per acțiune de 0,09 lei, echivalentul unei sume totale de 52,21 mil. lei, respectiv 51,56% din profitul ne...
Petre Bunescu, membru executiv al Consiliului de Administrație al BRD și fost vicepreședinte al Asociației Române a Băncilor, deține 300.000 de acțiuni BRD, ceea ce la prețurile cu...