Cele mai mari 20 de companii din economia românească dețin 12% din cifra de afaceri a tuturor companiilor, care se ridică anual la circa 250 mld. euro, iar topul este dominat de societăți
PointPark, una dintre cele mai mari companii de logistică din Europa, este în căutare de investiții în România. Un investitor a preluat un parc logistic din apropiere de Capitală.
Comentariul meu pleacă de la o provocare lansată recent în dezbatere publică prin intermediul Ziarului Financiar: dacă progresele bursei, de altfel remarcabile, sunt suficiente pentru
Compania Optical Network, care operează rețeaua de magazine OPTIblu, și-a bugetat pentru acest an o cifră de afaceri de 50 mil. lei, în creștere cu aproape o treime comparativ cu 2015
Compania britanică Neal Brothers, furnizor de soluții de ambalare pentru export, a inaugurat, miercuri, al doilea depozit din România, în parcul industrial Ploiești West Park, valoarea
Andrei Popovici, director executiv procese clienți în cadrul Telekom România, a fost numit administrator pe 4 ani și președinte al Consiliului de Administrație al companiei de cablu
În cel mai bun scenariu, inflația din Statele Unite – prima economie la nivel mondial – va scădea inclusiv în 2023 pe măsură ce presiunile suportate de lanțurile de aprovizionare se