Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct la Tradeville, al cincilea cel mai mare intermediar de la Bursa românească, cu o cotă de piață de 14,3%, spune că nu trebuie să judecăm
Grupul UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu, a transmis vineri dimineață (30 mai 2025) Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) o solicitare de reziliere a contractului pen...
Estimările au fost însă ridicate mai mult decât a crescut cotația, deoarece „un set de prețuri la mărfuri semnificativ mai ridicat și un Neptun Deep care vine mai devreme și este acum în mare
„Eu cred că putem crește ponderea produselor locale în meniurile restaurantelor, doar că e nevoie de o deschidere mult mai mare din partea proprietarilor de restaurante, din partea
Denis Tudor, alături de Cyril Dénéréaz, estimează că în decurs de circa cinci ani ar putea finaliza tehnologia pe care o dezvoltă pentru crearea unei soluții de transport terestru de mare
Cristian Istrătescu, investitor pe piața de capital, s-a repoziționat în ultimul timp pe companii de tehnologie din Statele Unite și România, cu potențial mare de creștere, având obiectivul
Rețeaua Bitcoin are o putere de calcul de 30.000 de ori mai mare decât cele mai puternice 500 de supercalculatoare din lume, echipamentele având o valoare de 200 milioane dolari,
Criza economică generată de pandemia de COVID-19 a influențat relația dintre proprietarii de malluri și chiriași, ultimele luni exacerbând anumite tendințe și caracteristici ale fi...